Istoric

Clubul Sportiv Școlar Municipiul Rm.Vâlcea reprezintă o unitate viabilă a sportului de performanță în rândul tineretului școlar, adevărată pepinieră a sportului național de performanță. El a demonstrat și și-a câștigat de-a lungul anilor un bun renume demonstrând că este o formă solidă din rețeaua Ministerului Educației care alimentează cu sportivi de performanță loturile reprezentative ale României.

Clubul Sportiv Școlar Rm. Valcea s-a înființat la data de 1/09/1979 prin decizia Nr. 570/1979 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Judetului Valcea.

Acesta a funcționat începând cu anul 1953, pe langă Școala Medie de Băieți (fostul și actualul liceu “Alexandru Lahovari” din municipiu).

În prezent Clubul Sportiv Școlar Municipiul Râmnicu Vâlcea funcționează cu sediul propriu în Municipiul Rm. Vâlcea, str. Carol I, nr. 41 A, tel.0350/809596.

De la înființare și până în prezent Clubul Sportiv Școlar Râmnicu Vâlcea a purtat aceeași denumire, având în structură secţii pe discipline sportive, organizate pe grupe de nivel valoric (începători, avansaţi, performanţă), în conformitate cu prevederile din Anexa nr.1 la ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5570/ 07.10. 2011.

Clubul Sportiv Școlar Municipiul Râmnicu Vâlcea este o unitate cu statut juridic propriu, nivel liceal, în subordinea Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, cu Certificat de Identitate Sportivă nr.0000251, nr. de Identificare din Registru Sportiv VL/A1/00260/2001, Registru Special nr.239, Cod Fiscal 2540708.

Prin HCL din mai 1953, se înfiinţează în principalele localităţi din ţară, unde existau nuclee ale mişcării sportive în rândul copiilor şi elevilor, unităţi de învăţământ sub denumirea de şcoli sportive de elevi. Un rol important în înfiinţarea la Râmnicu-Vâlcea, în luna mai a anului 1953, a Şcolii Sportive de elevi, l-a avut profesorul Bubu Vorjac, călimăneştean de origine, care în acea perioadă deţinea funcţia de inspector general în cadrul Ministerului Culturii şi Învăţământului. Primul director al şcolii, a fost regretatul profesor Petrică Darie, împreună cu mentorul său – prof. Marin Trincă, ei punând bazele sportului şcolar de performanţă din municipiu şi din întregul judeţ. De-a lungul anilor, această structură şcolară a avut la conducere cadre didactice de o înaltă ţinută morală şi profesională, care au contribuit, prin munca lor asiduă, la dezvoltarea bazei materiale a unităţii şi la obţinerea unor rezultate în planul performanţei sportive.

Directorii Clubului Sportiv Școlar Municipiul Rm. Vâlcea de la înființare și până în prezent (1953-2022) au fost:

1953-1955 – Prof. Darie Petre

1955-1958 – Prof. Statescu Vasile

1958-1962 – Prof. Ivan Iulian

1962-1970 – Prof. Trinca Constanta

1970-1975 – Prof. Stanaranga Elena

1975-1979 – Prof. Ceausescu Dan

1979-1988 – Prof. Stilea Laurentiu

1988-1990 – Prof. Dinescu Nicolae

1990-1999 – Prof. Popescu Ion

1999-2000 – Prof. Dinescu Nicolae

2000-2002 – Prof. Manolescu Gheorghe

2002-2005 – Prof. Alexandrescu Constantin

2005- 2012 – Prof. Trusca Mihaela

2012 – 2015 – Prof. Nicolae Bugheanu

2015 – 2016 – Prof. Mihai Ioniță

2016 – 2017 – Prof. Ilie Lupu

2017 – prezent Prof. Ioniță Mihai

Cadrele didactice care au activat în această perioadă la Clubul Sportiv Școlar Municipiul Rm. Vâlcea au fost:

  • Atletism – Georgeta Sorescu, Octavian Enescu, Viorica Enescu, Petre Pupăză, Gheorghe Georgescu, Mariana Georgescu, Ion Rizea, Rodica Tomoioagă și Constantin Deaconescu.
  • Baschet – George Sacerdoțeanu, Iulian Iovan, Constanța Trincă, Gheorghe Vlad, Ion Popescu, Gheorghe Manolescu, Alexandru Moise, Dan Zamfir, Marin Ionel Vlădulescu, Cristian Achim, Dan Ceaușescu, Alieta Zugravu, Maria Cornea, Daniela Zamfir, Laura Orășan, Luiza Voinea, Gabriela Petre, Iuliana Claudia Gavrișiu, Anca Filofteia Nițulescu și Delia Georgeta Hodorogea.
  • Box – Eugen Petruș și Marius Ionel Băluță.
  • Fotbal – Ion Constantinescu, Victor Stănculescu, Ion Săvulea, Florin Enache, Nicolae Bugheanu, Viorel Drăguțescu, Nicolae Dinescu, Lazăr Grigore, Emil Ciulei, Cornel Ciuca, Eugen Roșu, Adrian Savu, Daniel Laurențiu Bărbuț, Adrian Iustin Croitoru, Gheorghe Alin Pufu.
  • Gimnastică – Eugenia Stilea, Nicoleta Mărgărit, Mariana Trifa, Constanța Cincă, Mihaela Runceanu, Ion Ciobanu și Mircea Enăchescu.
  • Handbal – Elena Stănărângă, Anatolie Bulat, Mircea Popescu, Constantin Cincă, Constantin Popescu, Hilda Hrivnak, Elena Ignat, Niculina Sima, Rodica Onogea, Florina Petria, Stăncuța Guiu, Constantin Florentin Pera și Iuliana Elena Popescu.
  • Karate – Mihai Ioniță.
  • Lupte greco- romane – Ilie Popa, Ilie Lupu și Cornel Ilie Lupu.
  • Șah – Mariana Caravan și Hervic Avraam.
  • Tenis de masă – Viorel Mateescu, Traian Ancuța, Eugen Popescu, Mihaela Trușcă și Cristian Constantin Popescu.
  • Volei – Laurențiu Stilea, Emil Efrim, Marius și Nicoleta Mărgărit, Cristian Iancu, Constantin Dumitrașcu, Constantin Cadelcu, Anton Săsăranu, Cecilia Săsăranu.

În anii ’50, numeroşi elevi din cadrul Clubului Sportiv Școlar (Dan Gheorghe, Oncete Damian, Artropolescu Mircea, Nicolae Stan, Pavel Mihai ş.a.), pregătiţi de talentatul profesor şi antrenor Petre Darie, au făcut glorie unității de învățamânt în domeniul gimnasticii, câştigând, cu echipa, mai multe concursuri şi campionate naţionale. De la înființare și până în prezent numărul de secții din cadrul Clubului Sportiv Școlar Rm. Vâlcea a fluctuat:

  • Până în 1978, aici şi-au desfăşurat activitatea cinci secţii (afiliate la federaţiile de specialitate): atletism, baschet, box, handbal şi tenis de masă.
  • Începând cu anul 1979, prin integrarea în club a liceului cu program de educaţie fizică din localitate, s-au mai adăugat următoarele secţii: voleiul, fotbalul, gimnastica sportivă şi gimnastica ritmică.
  • Începând cu anul școlar 1980 – 1981 au funcționat 9 secții: atletism, baschet, box, gimnastică, handbal, tenis de masă, volei, fotbal și șah.
  • În anul școlar 1988-1989 au fost înregistrate 8 secții: atletism, baschet, fotbal, gimnastică, handbal, lupte, tenis de masă și volei.
  • În anul școlar 2000-2001 au fost înregistrate un număr de 11 secții: baschet, tenis de câmp, box, fotbal, gimastică aerobică, handbal, lupte, șah, tenis de masă, judo și scrimă.
  • Începând cu anul școlar 2007 – 2008 și până în prezent au fost înregistrate un număr de 7 secții: baschet, box, fotbal, handbal, karate, lupte greco-romane și tenis de masă.

Clubul Sportiv Școlar Rm. Vâlcea a obţinut numeroase performanţe.

Rezultate remarcabile:

ATLETISM

  • MARINELA SCRIECIU – locul I la 200 m garduri la Campionatul Național -1981, 1982,1983,1984 prof. Octavian Enescu.
  • MIRCEA CONSTANTIN POPESCU – locul I la 400 m garduri la Balcaniadă – 1986 prof. Octavian Enescu.
  • ENESCU VIORICA – locul I la 100 m garduri la Balcaniadă – 1986 prof. Octavian Enescu.
  • IONEL USCATU – locul I la cros 3000m plat Campionat Național – 1984 – prof. Constantin Diaconescu.
  • IONEL TOMESCU – locul I la 800m Campionat Național – 1984 – prof. Constantin Diaconescu.
  • IONELA TÂRLEA – campioana națională și balcanică la ștafetă, la 4x400m – prof. Viorica Enescu;
  • ELENA ȚĂPÂRLAN – anul 1992 Concurs Republican locul I la greutate și disc,  participare la Campionatele Mondiale din Franța – locul II – prof. Gheorghe Georgescu
  •  

BASCHET

  • În anul 1984 locul I la junioare II – prof. Doru Moise – componența echipei : Maria Ionescu (actual Maria Cornea), Gabriela Petre, Paula Misăila, Simona Duțu, Viorica Cruțescu, Antoneta Barbu, Magdalena Manea, Rodica Dincă, Cristina Dodoc, Cristina Preduțoiu.
  • În anul 1985 locul II Campionat European cadete Polonia – prof. Moise Doru.
  • În anul 1988 locul al II-lea junioare I Campionat Național Sibiu – componența echipei C.S.S. Rm. Vâlcea : Delia Sacerdoțeanu, Nicoleta Dumitrașcu, Daniela Ilie, Iuliana Radu, Alieta Mateescu, Laura Nițulescu, Anca Nițulescu, Marinela Stocheci, Elena Ochia, Ioana Marian – Prof. Doru Moise.
  • În anul 1988 locul al II-lea Divizia Școlară prof. Doru Moise – componența echipei C.S.S. Rm. Vâlcea: Laura și Anca Nițulescu, Stocheci Marinela, Alieta Mateescu, Elena Ochia, Nicoleta Dumitrascu, Delia Sacerdoțeanu, Georgiana Barbu.
  • În anul 1990 locul al II-lea la Campionatele Europene – prof. Doru Moise.
  • În anul 2002 echipa C.S.S. Rm. Vâlcea a obținut locul I la Campionatul Național de Baschet , Juniori II Masculin- prof. Cristian Achim.
  • În 2011 echipa C.S.S. Rm. Vâlcea a obținut locul al III- lea la Campionatul Național de Baschet pentru U18 Feminin – prof. Maria Cornea.

BOX

  • În anul 1984 sportivul MARIAN FÂNĂȚEAN antrenat de profesorul Eugen Petruș a fost component al Lotului Olimpic pentru Olimpiada Los Angeles.
  • În anul 1990 sportivul GHEORGHE OPREA antrenat de același profesor component al lotului de juniori pentru Cupa Mondială din Peru, prof. Eugen Petruș.
  • În anul 1990 sportivul GHEORGHE OPREA a fost component al lotului de juniori pentru Cupa Europeană în Cehoslovacia, prof. Eugen Petruș.
  • În anul 1996 sportivul GHEORGHE OPREA a fost candidat olimpic la Jocurile Olimpice de la Barcelona și Atlanta, Eugen Petruș.
  • În anul 2016 sportivul ANDREI UDUBAȘA a obținut locul I la Campionatul Național de box pentru tineret – prof. Marius Ionel Baluță.
  • În anul 2015 sportivul sportivul RAUL POPA a obținut locul I la Campionatul Național de cadeți, participând în 2016 la Campionatul European Școlar – prof. Marius Ionel Băluță.
  • În 29.05.2018 sportivul ANGELO DAVID TEODOSESCU a obținut locul al III la Campionatul European Școlar de Box, Albena – Bulgaria-prof. Marius Ionel Băluță.
  • Sportivul ANGELO DAVID TEODOSESCU a obținut locul al II-lea la Campionatul European Școlar de Box, categ. 72 kg., Georgia –Tbilisi, 02.08-12.08.2019, prof. Marius Ionel Băluță.
  • Sportivul ANDREI TEODOSIU a obținut locul al III-lea la Campionatul European Școlar de Box, categ. 80 kg., Georgia –Tbilisi, 02.08-12.08.2019, prof. Marius Ionel Băluță.
  • Sportivul MIHAI LAURENȚIU VĂDUVA a obținut locul I la Campionatul Național de Box pentru juniori, categ.46 kg., Piatra Neamț, 04-09.09.2018, prof. Marius Ionel Băluță.
  • Sportivul MIHAI LAURENȚIU VĂDUVA a obținut locul al V-lea la Campionatul European de Box pentru juniori, categ.46 kg., Anapa – Rusia, 09-17.10.2018, prof. Marius Ionel Băluță.
  • Sportiva DENISA PETRE a obținut locul I la Campionatul Național de Box Feminin, Eforie Nord în perioada 26.08 – 02.09.2018, la categoria Tineret, +81 kg., prof. Marius Băluță.
  • Sportiva DENISA PETRE a obținut locul al III-lea la Campionatul European pentru Tineret feminin, categ. +80 kg., Bulgaria – 02-11.09.2019, prof. Marius Ionel Băluță.
  • Sportivul ANGELO DAVID TEODOSESCU a obținut în perioada 22-26 octombrie 2018 locul I la Campionatul Național de Box pentru Cadeți, la categoria 68 kg.- prof. Marius Băluță.

FOTBAL

  • Sportivi depistati si pregatiti de prof. Nicolae Bugheanu in perioada 1990 – 2010, component ai echipei Romaniei:

Portari:

  • Radu Chirita,
  •  Catalin Stoica.

Jucatori de camp:

  • Diana Popa UEFA 2009.
  • Florin Catinas UEFA 1994.
  • Victoras Iacob UEFA 1998 si component al echipei României de Tineret.
  • Iosif Melcea UEFA 1999.
  • Radu Chirita UEFA 2008.

Sportivi pregatiti de prof. Nicolae Bugheanu si promovati la echipe de top din Romania si Europa:

  • Victoras Iacob – Steaua Bucuresti , Olimpiakos Pireu.
  • Florin Hidisan – U.T.A. Arad, Pandurii Tg. Jiu.
  • Diana Popa – U. Craiova.
  • Viorel Praporgescu – Dinamo Bucuresti.
  • Remus Calineanu – Dinamo Bucuresti.
  • Florin Rizea – Steaua Bucuresti.
  • Alex Constantinescu – Centrul Olimpic Gica Popescu Craiova.

Rezultate sportive obtinute de prof. Nicolae Bugheanu:

  • Promovarea in divizia “C” seniori cu echipa de juniori in anul 2003.
  • Promovarea in divizia “B” fotbal in sala in anul 2004 cu echipa “Distins”.
  • Locul al II-lea la Turneul International de fotbal desfasurat la Bruxelles – Belgia 1994.
  • Locul al III-lea la Turneul International de fotbal desfasurat la Loriol – Franta 1995.
  • Castigator al Turneului International de fotbal “Memorialul Marian Cinca” in editiile 1995, 1996, 1997 si 1998.
  • Castigator al Turneului International de fotbal “Memorialul Ion Oblemenco” – editia 1998.
  • Castigator al Turneului International de fotbal desfasurat in Serbia si Muntenegru editiile 1997, 1998, 1999 si 2000.
  • Locul al III-lea la Turneul International de fotbal desfasurat la Paris – Franta 1999.
  • Campion judetean cu echipele de copii si junior incepand cu editia 1991 pana in 2010.
  • Campion National la fotbal feminine – licee 2010.

Sportivi depistati si promovati de prof. Nicolae Bugheanu in divizia “A”:

  • Florin Hidisan – U.T.A. Arad, Rocar, Pandurii Tg. Jiu.
  • Victoras Iacob – Steaua Bucuresti.
  • Diana Popa – U. Craiova – fotbal feminin.

Fotbalisti, pregatiti de prof. Nicolae Bugheanu, participanti la turnee finale ale Campionatelor Europene:

  • Victoras Iacob – Steaua Bucuresti.
  • Diana Popa – U. Craiova – fotbal feminin.
  • Radu Chirita – Academia Gheorghe Hagi, C.S.M. Rm. Valcea.
  • Claudiu Popa – C.S.M. Rm. Valcea.
  • Iosif Melcea – C.S.M. Rm. Valcea, Muresul Deva.
  • Bartha Romulus – C.S.M. Rm. Valcea.

HANDBAL

  • Anul școlar 2018-2019 – calificare la turneul final de handbal masculin juniori II – locul al optulea – prof. Stăncuța Guiu.
  • Anul școlar 2019-2020 – calificare la turneul final de handbal feminin junioare I – prof. Florina Petria – turneul final nu s-a mai desfășurat din cauza pandemiei cu Sars-Cov-2.

KARATE

La nivel național, din 2007 și până în prezent, s-au obținut, prin sportivii legitimați ai secției, numeroase titluri naționale, printre care îi amintim pe următorii: – Ioana Andreea Ioniță, Nicolae Aurelian Dăncilă, Elena Andreea Târcob, Dragoș Mihail Costin, Ioan Cătălin Șarpe, Cristian Marian Rădoi, Andreea Maria Cojan, Bogdan Andrei Opincariu, Andrei Daniel Cruceru, Răducu Gabriel Cruceru, Anca Ioana Motoc, Diana Elena Motoc, Bianca Maria Popescu, Andrada Ioana Popescu, Elena Ingrid Huțu, Mihai Eduard Huțu, Robert Gabriel Șerban, Alexandru Florin Șuiu, Laurențiu Gabriel Simion, Petru Micu, Ștefan Robert Alexandru, Elena Cătălina Cumpănășoiu, Florin Bocșe, Diana Teodora Cotescu, Sorana Gabriela Vișan, Florin Cristian Nechitescu, Ștefan Anton Grigoriu, Abel Ștefan Coman, Robert George Simion, Daiana Paraschiva Popescu, etc..

La nivel internațional:

  • 2011 – locul I la Campionatul Balcanic de Karate, Andrei Daniel Cruceru – kumite, copii născuți în 1999, -35kg..
  • 2012 – locul I la Campionatul European de Karate Goju Ryu, Ioniță Ioana Andreea – kumite junioare, -48 kg..
  • 2013 – locul al III –lea la Campionatul European de Karate Shotokan, Târcob Elena Andreea, kumite cadete, -47kg. – prof. Mihai Ioniță.
  • SORANA GABRIELA VIȘAN– locul I la kata individual feminin, minicadeți (12-13 ani), la Campionatul European de Karate Shotokan E.S.K.U. – Oradea, 21-22 februarie 2020.
  • ANDRADA IOANA POPESCU– locul al II –lea kumite individual feminin, shobu ippon, juniori (16-17 ani), -53 kg., la Campionatul European de Karate Shotokan E.S.K.U. – Oradea, 21-22 februarie 2020.
  • ABEL ȘTEFAN COMAN – locul al III-lea la kumite W.K.F. individual masculin, minicadeți (12-13 ani), -50 kg., la Campionatul European de Karate Shotokan E.S.K.U. – Oradea, 21-22 februarie 2020.
  • FLORIN CRISTIAN NECHITESCU – locul al III-lea la kata individual masculin, minicadeți (12-13 ani), la Campionatul European de Karate Shotokan E.S.K.U. – Oradea, 21-22 februarie 2020.
  • FLORIN CRISTIAN NECHITESCU – locul al III la kumite W.K.F. individual masculin, minicadeți (12-13 ani), +55 kg., la Campionatul European de Karate Shotokan E.S.K.U. – Oradea, 21-22 februarie 2020.
  • FLORIN CRISTIAN NECHITESCU – locul al III-lea la kumite individual masculin shobu ippon, minicadeți (12-13 ani), +55 kg., la Campionatul European de Karate Shotokan E.S.K.U. – Oradea, 21-22 februarie 2020.
  • ROBERT GEORGE SIMION – locul al III-lea la kumite individual masculine, shobu ippon, minicadeți (12-13 ani), -55 kg., la Campionatul European de Karate Shotokan E.S.K.U. – Oradea, 21-22 februarie 2020.
  • ROBERT GEORGE SIMION – locul al III-lea la kumite W.K.F. individual masculin, minicadeți (12-13 ani), -55 kg., la Campionatul European de Karate Shotokan E.S.K.U. – Oradea, 21-22 februarie 2020.
  • ȘTEFAN ANTON GRIGORIU – locul al III-lea la kumite individual masculin, shobu ippon, cadeți (14-15 ani), -52 kg., la Campionatul European de Karate Shotokan E.S.K.U. – Oradea, 21-22 februarie 2020.
  • ȘTEFAN ANTON GRIGORIU – locul al II-lea la kumite echipe masculin, juniori (16-17 ani), la Campionatul Balcanic de Karate, Rijeka – Croația, 26-28 noiembrie 2021.                         
  • PARASCHIVA DAIANA POPESCU – locul al III-lea la kumite individual feminin, shobu ippon, junior (16-17 ani), -53 kg., la Campionatul European de Karate Shotokan E.S.K.U. – Oradea, 21-22 februarie 2020.
  • PARASCHIVA DAIANA POPESCU – locul al III-lea la kumite W.K.F. individual feminin, juniori (16-17 ani), -53 kg., la Campionatul European de Karate Shotokan E.S.K.U. – Oradea, 21-22 februarie 2020.

LUPTE GRECO-ROMANE

  • anul 1991 sportivul IRINEL SFETCU – locul I la Campionatul Național la categoria 65kg- prof. Ilie Lupu.
  • anul 1996 FLORIN VÂRTOPEANU – locul I la Campionat Național de juniori-prof. Ilie Lupu.
  • anul 1998 sportivul CORNEL LUPU – locul I la Campionatul Național de cadeți participant la Campionatele Mondiale de cadeți Africa de Sud- prof. Ilie Lupu.
  • anul 2001 sportivul CRISTIAN LUPU participant la Campionatele Europene de cadeți din Turcia – Prof. Ilie Lupu .
  • 19-21 martie 2010 Finala Campionat Naţional Copii TULCEA- prof. Ilie Lupu și prof. Cornel Lupu: Măndică Alexandru locul I ctg. 35kg. și Lăzăroiu Eduard locul al II-lea ctg. 47kg..
  • 29 aprilie -1mai 2011 Finala Campionatului Naţional Şcolar  VÂLCEA, prof. Ilie Lupu și prof. Cornel Lupu: Măndică Alexandru locul I ctg. 42kg., Zarioiu Radu locul I ctg. 76 kg. și echipa C.S.Ş. Rm. Vâlcea locul I.
  • 20-22 mai 2011 Finala Campionatului Naţional pentru Copii COSTINEŞTI, prof. Ilie Lupu și prof. Cornel Lupu: Mandică Alexandru locul al II-lea ctg. 42kg.
  • 10-12 iunie 2011 Finala Campionatului Naţional de Cadeţi PIATRA NEAMŢ, prof. Ilie Lupu și prof. Cornel Lupu: Măndică Alexandru locul al III-lea ctg. 42kg. și Zarioiu Radu locul al III- lea ctg.76 kg. – component Lot Naţional 2011.
  • 26-27 octombrie 2012 Campionatul Internaţional al României BUCUREŞTI, prof. Ilie Lupu și prof. Cornel Lupu: Măndică Alexandru locul I ctg. 50 kg. – component Centru Olimpic 2012.
  • 16-18 NOEMBRIE 2012 Campionatul Internaţional al UKRAINEI, prof. Ilie Lupu și prof. Cornel Lupu: Măndică Alexandru locul I ctg. 50 kg. – component Centru Olimpic 2012.
  • 17-19 mai 2013 Finala Campionatului Naţional Şcolar Botoșani, prof. Ilie Lupu și prof. Cornel Lupu: Măndică Alexandru locul I ctg. 50 kg..
  • 25-27 aprilie 2014 Finala Campionatului Naţional Individual Juniori Tulcea, prof. Ilie Lupu și prof. Cornel Lupu: Măndică Alexandru locul I ctg. 50 kg. și Zarioiu Radu locul al III-lea ctg. 96 kg..
  •  

TENIS DE MASA

  • Promovarea în divizia naţională A la tenis de masă (1976), câştigarea grupei a doua valorice la aceeaşi disciplină şi înscrierea printre primele şase echipe ale ţării (1977), selecţionarea a cinci sportivi din club în loturile naţionale (1978).
  • Anul 1984 Maria Alboiu locul II la Balcaniada de senioare.
  • Anul 1985 Maria Alboiu locul I la Balcaniada de simplu și locul I la dublu fete Maria Alboiu și Maria Bogoslov.
  • Anul 1985 la Capionatele Europene de cadete locul I Maria Bogoslov.
  • Anul 1986 la Campionat European de senioare locul III Maria Alboiu – prof. Traian Ancuța.
  • În anul 1999 locul al III-lea la Campionatul Național Junioare III echipe – Anca Georgescu, Carmen Dracea, Irina Dumitrescu – prof. Mihaela Trușcă.
  • Promovarea în Superliga Națională în anul 2000 – Anca Georgescu, Carmen Dracea, Teodora Țanea – prof. Mihaela Trușcă.

Ramuri sportive de la înființare până în prezent​